Democratul Vraciu preia discursul peremistului Popescu

Citeam presa de astazi (21 martie 2008) si ce sa vezi, surpriza, Ziarul de Vrancea, reproduce o conferinta de presa a senatorului Jan Vraciu care preia temele lansate de Adrian Popescu, presedintele PRM Vrancea. Am revazut in discursul lui Vraciu sintagma PNL este un PSD second hand, multumita pesedistilor adusi in partid si promovati in functii de conducere de Nini Sapunaru. Am revazut biografia candidatului PNL la Primaria Focsani, Romeo Paul Postelnicu, cu trecutul de prefect PSD, ministru PSD, secretar al Consiliului Judetean PSD etc. De asemenea, Jan Vraciu a reluat povestea cu Priboi care va reveni in politica si pentru care se bat PSD, cu nasul Nastase (Baesu) si PNL prin cuscrul Buza. Cu toate ca Adrian Popescu este „ocolit” de o parte a mass-media, in special Ziarul de Vrancea si Monitorul de Vrancea, mesajul sau ajunge totusi la electorat, retransmis de Jan Vraciu. Poate ar trebui ca domnul senator sa plateasca niste drepturi de autor, ca sa nu-l acuzam de plagiat.

Interzis la bancuri cu Basescu

Ma ingrijoreaza foarte tare, si imi da de gandit, atacul lui Traian Basescu, de vineri, la adresa lui Florin Calinescu, protagonistul unui show tv difuzat de Pro TV, in care este parodiata institutia prezidentiala. Ca Basescu s-a luat, „in calitate de cap al familiei”, de o serie de ziaristi, care-i scormonesc trecutul neguros si-i desfiinteza mezina agramata, poate as trece cu vederea. Intr-un fel este de inteles ca un politician exasperat de atacurile la adresa lui sa replice, chiar daca lipsit de eleganta la adresa ziaristilor care-i diseaca activitatea. Este de inteles, desi gresit din punct de vedere politic: raspunzand unor asemenea atacuri, i-a legitimat pe cei care il contesta si a atras atentia asupra a ceea ce spun ei. Asa ceva nu vor face niciodata George Bush sau Nicolas Sarkozy.
In schimb, atacul la adresa comicului, pe care-l numeste „defunctul Calinescu”, pentru ca-si permite sa faca glume pe seama sa, imi provoaca fiori reci pe sira spinarii. Daca nici sa mai radem nu mai avem voie, atunci ce ne mai ramane?
„Satira si umorul sunt importante pentru orice societate deoarece regimurile nu stiu sa aprecieze adevaratele valori. (….) Satira masurata presupune democratie. Despotul cu obsesia respectului pentru autoritate, nutrind deci cultul personalitatii, pune botnita bardului nerespectuos si desacralizant care ridiculizandu-i defectele il arata asa cum este” (I Millenari, Secretele Vaticanului)
Securitatea te aresta si te batea daca spuneai sau ascultai bancuri politice cu Ceausescu. Basescu este deranjat ca o televiziune isi permite sa-l ironizeze. In ritmul acesta nu va mai dura mult pana cand ni se va interzice sa radem de Maria Sa Traian si de beizadelele sale Ioana si Lenuta. Vom reveni la perioada bancurilor spuse pe ascuns, la colt de strada cu ochii in patru, de teama turnatorilor sau a securistilor.
V-aduceti aminte sloganul „Daca iese Bombo emigram cu toti in Congo”, care circula in campania electorala din 2004? Ei bine, este pe cale sa se transforme in realitate: Cu Base in locul lui Bombo, vom ajunge tot in Congo.

Politicieni si politruci

De 18 ani, pe scena politica romaneasca evolueaza, indiferent de partidul politic din care fac parte, doua tipuri de actori, politicieni şi politruci (folosit in acest text in sens peiorativ, de indivizi lipsiţi de profesionalism in ale politicii – n.r.). Spre deosebire de politruc, politicianul işi cunoaşte foarte bine rolul. El ştie ca intr-un stat democratic, precum al nostru, nu ar insemna nimic fara sprijinul electoratului, al mass-media şi al societaţii civile. Politicianul este conştient ca legitimitatea funcţiei politice pe care o ocupa la un moment dat, ii este data de votul popular şi de aceea va face totul ca sa-l merite. Pentru aceasta este atent la toate semnalele care-i vin din public, tratindu-le, pe toate, cu seriozitate. Politicianul accepta criticile, indiferent din ce zona a societaţii civile provin, le insuşeşte şi incearca sa-şi modifice comportamentul pentru a nu mai da prilejul unor alte contestaţii. Drept urmare, va avea grija ca prin ceea ce face şi prin ceea ce spune sa nu dea naştere la interpretari, care ar putea sa-i afecteze imaginea publica si care s-ar putea intoarce impotriva sa. Putem spune, aşadar, ca politicianul este un actor profesionist care evolueaza pe scena politica in asa fel incat sa satisfaca asteptarile tuturor spectatorilor care au platit bilet (care i-au dat increderea si votul).
De cealalta parte avem politrucul, amatorul, un individ care nu cunoaşte regulile jocului şi care se bazeaza doar pe instinct. Odata ajuns intr-o funcţie publica, acesta devine arogant, crede ca nu mai trebuie sa dea socoteala nimanui si considera ca totul i se cuvine de drept. Politrucul nu accepta criticile, ci doar laudele, nu accepta infrangerile si nu-si recunoaste greselile erijindu-se intr-un fel de deţinator al adevarului suprem, Omul care stie tot, se pricepe la orice. Ajuns la putere, considera ca alegatorii trebuie sa-i fie recunoscatori ca le-a acceptat votul şi crede ca nu are nici o obligaţie faţa de ei. Lipsit de respect, ii va trata pe toti ca pe niste oligofreni incapabili sa discearna intre bine si rau, sa-si cunoasca si sa-si promoveze interesele, si carora el trebuie sa le impuna calea de urmat, chiar impotriva vointei lor. Drept urmare, işi permite sa-i jigneasca, sa-i desconsidere, sa-i trateze de sus, pentru ca, nu-i aşa, el este Unsul lui Dumnezeu pe pamint.
Cei care nu-i impartaşesc opiniile şi nu accepta sa-i ridice ode nu-i pot fi prieteni, ci duşmani, care trebuie eliminati cu orice preţ. Intre aceştia, o categorie aparte o reprezinta ziariştii, care, pentru politruc sint un fel de semioameni, paria societaţii. In viziunea sa, ziaristul nu este un om complet şi, ca atare, trebuie sa accepte toate mizeriile care vin din partea sa, mistouri, injuraturi, insulte. Pentru politruc, cei care indraznesc sa-i conteste pozitia sunt fie exponentii grupurilor de interese ilegitime care vor sa puna mana pe tara, fie, daca este vorba de ziaristi, mercenari aflati in slujba unor moguli media, sustinatori ai acelorasi grupuri de interese.
Cei mai mari dusmani ai politrucului sunt jurnalistii, pe care-i considera animale un pic mai evoluate, care trebuie, docili, sa-i accepte punctul de vedere fara sa emita aprecieri de valoare. Aceasta deoarece nici ziaristii si nici ceilalti nu au simţit atingerea divina, nu au fost alesi sa conduca masele şi sa le decida destinul. Cind este adus cu picioarele pe pamint si i se atrage atentia ca este un simplu om ajuns, mai mult sau mai putin intamplator, intr-o functie publica, politrucul va iesi in Piata Publica si va cere ca acela care si-a permis sa-l traga de mineca sa fie supus oprobiului.
Politrucul va face referire la vointa populara ori de cate ori va fi nevoie sa-si justifice si sa-si legitimeze actiunile, chiar daca poporul sau se rezuma doar la un sfert din intreaga populatie. Regulile si legile sunt bune doar atunci cand pot fi interpretate in favoarea sa si cand ii servesc interesele. In cazul in care nu este posibil, va incerca sa le ocoleasca sau sa le modifice pe motiv ca sunt impotriva intereselor „poporului“ pe care el il slujeste. Daca nici asa nu va reusi sa-si promoveze punctul de vedere, va cauta sa-si impuna propria democratie cu bata, amenintand si intimidandu-si opozantii.
Demagog si ipocrit, politrucul apare, in special, in momente de criza si reprezinta cel mai mare pericol pentru o democratie populara. Stralucitor si charismatic reuseste sa orbeasca si sa adoarma un electorat apatic si dezamagit, care il va accepta in lipsa unor alternative credibile.

Vreau uninominal la Consiliul Local !

In sfarsit s-a decis: avem sistem de vor uninominal pentru parlamentari si pentru presedintii de Consilii Judetene. Este un inceput. Personal as fi fost mult mai incantat daca legea i-ar fi inclus si pe consilierii locali. Pentru mine este mult mai important sa-i votez uninominal pe cei ce ma reprezinta in Consiliul Local. Aici se iau cele mai importante decizii pentru viata mea de zi cu zi. Consiliul Local scumpeste apa si caldura, gunoiul, majoreaza taxele si impozitele, aproba proiectele de refacere a strazilor, a trotuarelor etc. Sunt mult mai interesat ca in Consiliul Local sa fiu reprezentat de un om pe care il stiu, vecinul meu de bloc sau de strada, cu care ma intalnesc aproape zilnic si caruia pot sa-i cer sa-mi sustina punctele de vedere si pe care il pot trage la raspundere in cazul in care nu si-a respectat angajamentele.
Nici nu va ganditi cat de mult conteaza sa te reprezinte cineva in Consiliul Local, atunci cand se propune o crestere nejustificata a taxelor locale sau a pretului apei. Actualii consilieri locali, alesi pe liste, nu reprezinta practic pe nimeni si fac ceea ce vor. Isi vad doar interesele personale si aproba ceea ce li se cere, fara sa tina cont de interesele cetatenilor.

PNL = PSD second-hand

In goana-i dupa cadre de nadejde care sa duca partidul din victorie in victorie la alegeri, Nini Sapunaru a reusit sa transforme PNL intr-un PSD second hand. Oricine are curiozitatea sa inventarieze numele celor numiti de Sapunaru in functii de conducere in partid, va constata acest lucru. Locul liberalilor adevarati, cu vechime in partid, a fost luat de parveniti proveniti in principal din PSD. Indivizi pe care Oprisan i-a dat afara ori care, din oportunism, s-au lepadat de social-democrati, si-au gasit locul de-a dreapta si de-a stanga lui Nini.

Catalin Popescu a fost vicepresedinte al CJ in mandatul PDSR (1992-1996), fost deputat PSD, asociat in Seven Stars cu Oprisan si Prunache, sub umbrela ocrotitoare a lui Nicu Giurgea, consilier personal al lui Miron Mitrea. A devenit liberal dupa ce a fost trimis la plimbare de Oprisan, in 2006.

Fervronia Stoica, fosta presedinte la organizatia de femei a PSD Vrancea, senator PSD, a venit langa Sapunaru dupa un stagiu de cateva luni la PNG.

Constantin Buza, PDSR-ist convins pana in 1997, dupa alegeri cand s-a retras un pas in spate. La alegerile din 1996, se spune ca a scos pistolul si a amenintat mai multi reprezentanti ai CDR, intr-o sectie de votare. A mai avut o tentativa de migrare la PNL, in 1997, insa nu a fost acceptat de conducerea de atunci a partidului. Senator PSD, prefect PSD, sef al Casei Judetene de Asigurari Vrancea, numit de PSD. A plecat impreuna cu Fevronia Stoica la PNG si de acolo la PNL.

Romeo Paul Postelnicu, prefect PDSR in perioada 1992 –1995, secretar al Consiliului Judetean, numit de PDSR, intre 1995-2000, ministru secretar de stat PSD, presedinte al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, in Guvernul Nastase, 2000 –2004. S-a inscris in PL-D dupa ce s-a retras de la Consiliul Judetean, in 2006, unde a indeplinit functia de secret. De cateva luni s-a inscris in PNL, pentru care urmeaza sa candideze la Primaria Focsani.

Doina Fodoreanu, consilier local PSD, din 2000, viceprimar PSD in perioada 2002 – 2004, consilier local PSD dupa 2004. A demisionat in 2005 din PSD, a trecut pentru putina vreme pe la conservatori, dupa care s-a regasit in PNL alaturi de Nini Sapunaru si ceilalti colegi social-democrati.

La loc de cinste Nini Sapunaru tine si cativa consilieri judeteni, fosti PSD, luati la pachet in 2006: Jalova Racovita, Ciprian Stroia si Enache Mandrescu.

Pe langa cei enumerati mai sus, proveniti direct din PSD, conducerea PNL Vrancea este formata in marea sa majoritate din fosti membri ai Aliantei pentru Romania, formatiune infiintata in 1997 de Teodor Melescanu, prin desprinderea unei aripe din PDSR. Acestia, Neculai Latcan, Eduard Lambrino sau Catalin Busca, se adauga pesedistilor cu acte in regula care si-au gasit locul langa Nini Sapunaru.

Vicepresedintele Romeo Seciu, provine din aripa Manolescu, fuzionata cu PNL prin 1998 sau 1999. Nici macar noul simbol al luptei anti-PSD din PNL Vrancea, Valerica Zamfirescu, primarul din Slobozia Bradului nu este liberal pur sange. In 2000, el si-a incercat norocul in PSD, dorind sa candideze la primarie din partea acestei formatiuni, insa a fost refuzat de Oprisan.

Ultimul mohican liberal, fara a-l lua in calcul pe Nini Sapunaru, este Anisoara Aioanei, presedinta organizatiei de femei, mama deputatului PNL de Buzau, George Scutaru. Restul liberalilor autentici au fost inlaturati de Sapunaru de teama sa nu-i ia locul ori s-au orientat spre alte partide - PD-L.
Avand in vedere ca cei mai multi dintre cei enumerati (daca nu toti) se vor regasi pe listele electorale, intrebarea pe care si-o pune orice simpatizant al liberalilor este: „Eu cu cine votez?“

De ce il plac romanii pe Basescu?

In cei patru ani petrecuti la Cotroceni, Traian Basescu n-a reusit sa-i indrume pe romani spre o viata mai buna, conform indemnului din campania electorala. In schimb, a ocupat ecranul televizoarelor si primele pagini ale ziarelor cu scandalurile si manevrele de culise pe care le-a pus la cale.
In ciuda lipsei de realizari, Traian Basescu se bucura, totusi, de o popularitate destul de ridicata. Și aici nu ma refer la corul de intelectuali laudatori pe care i-a mituit cu functii si stipendii si nici la ziaristii care ii transforma fiecare cuvant in litera de lege. El se bucura de sustinere in randul electoratului care nu anchieseaza nici la teoriile lui Plesu sau Liiceanu si nici nu citeste editorialele lui Cartianu sau ale lui Turcescu. Basescu este apreciat de oamenii simpli, nu pentru pentru ceea ce reprezinta ca politician, ci pentru ceea ce este ca om, un grobian, amator de bautura si petreceri cu lautari. Pentru unii, Basescu este smecherul descurcaret din colt, care te face din vorbe si la care gasesti oricand, o pereche de blugi sau un parfum de firma, la jumatate de pret. Altii, vad in actualul presedinte pe vecinul de la parter, baiat de viata care, vara, iese in fata blocului in maiou, cu bidonul de vin si cu gratarul, pune casetofonul pe pervaz si da volumul la maxim ca sa auda tot cartierul ultimele manele cu Guta sau Adrian Copilul Minune
Aceasta este imaginea pe care presa i-a facut-o presedintelui, prezentandu-l la restaurant, cu spritul in fata sau dansand cu tigancile, la cumparaturi cu sotia, pe scena sorbind sampanie din sticla sau la volan dupa un chef cu fotbalistii.
Cati dintre cei care se uita la stiri nu au condus masina, vreodata, dupa o petrecere la care au baut mai mult de un sprit? Cati dintre noi nu au folosit sintagma „tigan (-ca) imputita“ la adresa unei persoane enervante? Cati suporteri nu au stat in tribuna, la un meci de fortbal, spargand seminte? Cati barbati, nu au facut glume fara perdea de genul „daca urci pe masa iti arat cum se face“ cu cate o fatuca tupeista?
Spre deosebire de predecesorii sai, Ion Iliescu, activistul de cariera, sau Emil Constantinescu, intelectualul pretios, actualul presedinte al Romaniei se identifica aproape perfect cu poporul care l-a ales, cu bunele, dar mai ales cu relele sale.