Politicieni si politruci

De 18 ani, pe scena politica romaneasca evolueaza, indiferent de partidul politic din care fac parte, doua tipuri de actori, politicieni şi politruci (folosit in acest text in sens peiorativ, de indivizi lipsiţi de profesionalism in ale politicii – n.r.). Spre deosebire de politruc, politicianul işi cunoaşte foarte bine rolul. El ştie ca intr-un stat democratic, precum al nostru, nu ar insemna nimic fara sprijinul electoratului, al mass-media şi al societaţii civile. Politicianul este conştient ca legitimitatea funcţiei politice pe care o ocupa la un moment dat, ii este data de votul popular şi de aceea va face totul ca sa-l merite. Pentru aceasta este atent la toate semnalele care-i vin din public, tratindu-le, pe toate, cu seriozitate. Politicianul accepta criticile, indiferent din ce zona a societaţii civile provin, le insuşeşte şi incearca sa-şi modifice comportamentul pentru a nu mai da prilejul unor alte contestaţii. Drept urmare, va avea grija ca prin ceea ce face şi prin ceea ce spune sa nu dea naştere la interpretari, care ar putea sa-i afecteze imaginea publica si care s-ar putea intoarce impotriva sa. Putem spune, aşadar, ca politicianul este un actor profesionist care evolueaza pe scena politica in asa fel incat sa satisfaca asteptarile tuturor spectatorilor care au platit bilet (care i-au dat increderea si votul).
De cealalta parte avem politrucul, amatorul, un individ care nu cunoaşte regulile jocului şi care se bazeaza doar pe instinct. Odata ajuns intr-o funcţie publica, acesta devine arogant, crede ca nu mai trebuie sa dea socoteala nimanui si considera ca totul i se cuvine de drept. Politrucul nu accepta criticile, ci doar laudele, nu accepta infrangerile si nu-si recunoaste greselile erijindu-se intr-un fel de deţinator al adevarului suprem, Omul care stie tot, se pricepe la orice. Ajuns la putere, considera ca alegatorii trebuie sa-i fie recunoscatori ca le-a acceptat votul şi crede ca nu are nici o obligaţie faţa de ei. Lipsit de respect, ii va trata pe toti ca pe niste oligofreni incapabili sa discearna intre bine si rau, sa-si cunoasca si sa-si promoveze interesele, si carora el trebuie sa le impuna calea de urmat, chiar impotriva vointei lor. Drept urmare, işi permite sa-i jigneasca, sa-i desconsidere, sa-i trateze de sus, pentru ca, nu-i aşa, el este Unsul lui Dumnezeu pe pamint.
Cei care nu-i impartaşesc opiniile şi nu accepta sa-i ridice ode nu-i pot fi prieteni, ci duşmani, care trebuie eliminati cu orice preţ. Intre aceştia, o categorie aparte o reprezinta ziariştii, care, pentru politruc sint un fel de semioameni, paria societaţii. In viziunea sa, ziaristul nu este un om complet şi, ca atare, trebuie sa accepte toate mizeriile care vin din partea sa, mistouri, injuraturi, insulte. Pentru politruc, cei care indraznesc sa-i conteste pozitia sunt fie exponentii grupurilor de interese ilegitime care vor sa puna mana pe tara, fie, daca este vorba de ziaristi, mercenari aflati in slujba unor moguli media, sustinatori ai acelorasi grupuri de interese.
Cei mai mari dusmani ai politrucului sunt jurnalistii, pe care-i considera animale un pic mai evoluate, care trebuie, docili, sa-i accepte punctul de vedere fara sa emita aprecieri de valoare. Aceasta deoarece nici ziaristii si nici ceilalti nu au simţit atingerea divina, nu au fost alesi sa conduca masele şi sa le decida destinul. Cind este adus cu picioarele pe pamint si i se atrage atentia ca este un simplu om ajuns, mai mult sau mai putin intamplator, intr-o functie publica, politrucul va iesi in Piata Publica si va cere ca acela care si-a permis sa-l traga de mineca sa fie supus oprobiului.
Politrucul va face referire la vointa populara ori de cate ori va fi nevoie sa-si justifice si sa-si legitimeze actiunile, chiar daca poporul sau se rezuma doar la un sfert din intreaga populatie. Regulile si legile sunt bune doar atunci cand pot fi interpretate in favoarea sa si cand ii servesc interesele. In cazul in care nu este posibil, va incerca sa le ocoleasca sau sa le modifice pe motiv ca sunt impotriva intereselor „poporului“ pe care el il slujeste. Daca nici asa nu va reusi sa-si promoveze punctul de vedere, va cauta sa-si impuna propria democratie cu bata, amenintand si intimidandu-si opozantii.
Demagog si ipocrit, politrucul apare, in special, in momente de criza si reprezinta cel mai mare pericol pentru o democratie populara. Stralucitor si charismatic reuseste sa orbeasca si sa adoarma un electorat apatic si dezamagit, care il va accepta in lipsa unor alternative credibile.